Connect with us

Vedete

OK! Magazine: Nu s-au limitat la scenele incendiare din ”Sex Life”. Adam Demos și Sarah Shahi formează un cuplu HOT și-n realitate

Published

on

Nu ne mai mirăm de chimia uluitoare pe care au avut-o în film Adam Demos și Sarah Shahi. Iar asta fiindcă a fost reală atracția.

De când s-au întâlnit pe platourile de filmare ale producției ”Sex Life”, cei doi superbi actori s-au cuplat și în viața reală și încă formează un cuplu, din 2020.

Succesul imens al serialului a adus și promisiunea Netflix că va urma partea a doua, iar fanii au fost mai ales cuceriți de atracția reală, incendiară și aproape molipsitoare dintre personajele principale: Adam Demos și Sarah Shahi. Există zvonuri în presa mondenă de peste ocean că cei doi chiar s-ar fi logodit.

Între timp, superbul blond australian care a ridicat tensiunea multor femei care au vizionat ”Sex Life” știe cum să-și cucerească audiența feminină. Așadar, în noul său film, tot Netflix, vom vedea multe secvențe cu el la bustul gol.

Filmul “A Perfect Pairing” se va lansa chiar azi, 19 mai. Demos, în vârstă de 36 de ani, joacă împreună cu Victoria Justice, în vârstă de 29 de ani în această comedie romantică despre care toți cred că va fi un succes.

Source Link : https://okmagazine.ro/vedete/adam-demos-cuplu-cu-sarah-shahi-sex-life-635931.html

Continue Reading
Advertisement

Categories

Trending