Connect with us

În politică

RL: Gabriela Firea ar fi de acord cu educația sexuală pentru copii

Published

on

Gabriela Firea, ministrul propus pentru Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a declarat miercuri că susţine ca toţi copiii să beneficieze de educaţie sanitară, care să cuprindă şi noţiuni din educația sexuală, dar aceasta să fie realizată de oameni specializaţi şi cu acordul familiei.

„Susţin cu tărie, şi am şi eu copii de diferite vârste, ca toţi copiii să beneficieze de educaţie sanitară, chiar de educaţie care să cuprindă şi noţiuni care se referă la sexualitate, dar aceasta să fie să realizată de oameni specializaţi, de medici, de psihologi, de persoane foarte bine pregătite şi cu acordul familiei. Aşa cum s-a discutat în societatea noastră despre acordul părinţilor în ceea ce priveşte educaţia religioasă, sincer nu am înţeles de ce s-a insistat la un moment dat ca elevii să poată beneficia de aceste informaţii fără ca părinţii să ştie despre ele. Eu nu cred că un părinte responsabil poate să fie împotrivă. Şi, mai ales, este de asemenea esenţial la ce vârstă se realizează această educaţie. Sunt întru totul de acord ca împreună cu dumneavoastră, împreună cu specialiştii, cu Ministerul Sănătăţii, cu Ministerul Educaţiei, să găsim cele mai bune formule astfel încât să avem cât mai puţine mame minore în România, pentru că din păcate suntem fruntaşi la acest capitol, dar fără a afecta în vreun fel la nivel emoţional copilăria”, a spus Firea la audierile din Parlament, întrebată despre introducerea educaţiei sexuale în şcoli, potrivit agerpres.ro.

Source Link : https://romanialibera.ro/la-zi/gabriela-firea-ar-fi-de-acord-cu-educatia-sexuala-pentru-copii/

Continue Reading
Advertisement

Categories

Trending