Connect with us

Red Carpet

OK! Magazine: Când revine Alessandra Stoicescu la Observator

Published

on

Alessandra Stoicescu revine la Observator în această seară, de la ora 19.00, după o vacanţă petrecută alături de întreaga familie.

Alessandra  a lipsit de la pupitrul Observator pentru un eveniment familial transformat în tradiţie. Soţul frumoasei prezentatoare a împlinit 50 de ani, anul acesta, şi întreaga familie a sărbătorit într-un cadru de vis, aşa cum se întâmplă de mai mulţi ani.

“A fost o minunată încărcare de emoţii, frumos şi iubire în familie, o vacanţă în care l-am sărbătorit pe Sergiu de ziua lui, într-un paradis în jurul nostru, dar mai ales în suflet. A fost ce aveam nevoie pentru o perioadă foarte plină”, spune vedeta.

Este o perioadă plină de proiectele speciale pentru Alessandra Stoicescu şi Observator.

„De azi ne revedem la Observator, la ora 19.00. Iar peste o săptămână, vă invit să fiţi alături de noi în minivacanţa de ziua naţională, la ediţiile speciale pregătite. Pe 29 noiembrie, de ziua Antenei, schimbăm vieţi, împreună, prin platforma «Ajut eu!».. Ne vom vedea zilnic, în luna decembrie, şi la prânz, înaintea Observator, pentru a transforma visurile în realitate. Şi pe 1 Decembrie, de ziua naţională, la Observator, vedeţi ce înseamnă «România mea!» pentru unii dintre cei mai cunoscuţi români”.

Source Link : https://okmagazine.ro/cand-revine-alessandra-stoicescu-la-observator/a20476137

Continue Reading
Advertisement

Categories

Trending