Connect with us

În politică

RL: Votul pentru alegerea președintelui a început: Exercițiul democratic fără precedent al USR PLUS demarează cu poticneli

Published

on

Votul pentru alegerea conducerii USR PLUS ar fi trebuit să demareze miercuri, însă a fost oprit după apariția unor acuzații de incorectitudine. Joi la prânz, secretariatul general al partidului a anunțat repornirea sistemului de vot pentru alegerea președintelui, după remedierea unei defecțiuni tehnice.

Votul a fost oprit după semnalele trase de senatorul Irineu Darău, care a acuzat că membri care nu ar trebui să aibă dreptul au reușit totuși să voteze, chestiune care a fost recunoscută de organizatori.

„Miercuri, USR PLUS anunţa că alegerile interne pentru stabilirea preşedintelui formaţiunii vor fi reluate joi, după ce a fost constatată o eroare tehnică a platformei de vot, din cauza căreia şi-ar fi putut exprima opţiunea şi persoane care nu aveau acest drept. Drept urmare, perioada de vot se va prelungi cu 24 de ore, până la 23 septembrie”, potrivit unui comunicat.

În cursa pentru şefia partidului s-au înscris trei candidaţi: Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău. Votul se desfăşoară online, prin intermediul unei platforme securizate, în două tururi, dacă niciunul dintre candidaţi nu reuşeşte să obţină peste 50% din voturi în primul tur.

Într-un comunicat de presă, USR PLUS subliniază că este prima dată în România când se face acest exerciţiu democratic la o asemenea dimensiune şi că 48.959 de membri USR PLUS vor putea vota electronic.

Source Link : https://romanialibera.ro/la-zi/politica/exercitiul-democratic-fara-precedent-usr-plus-poticneli/

Continue Reading
Advertisement

Categories

Trending