Connect with us

LA ZI

RL: Bubuie numărul infectaților cu sars-COV2 și al pacienților de la ATI

Published

on

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.441 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 35.286 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.09.2021 (10:00) – 16.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 71 de decese (35 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Alba, Bihor, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Hunedoara, Ialomița,Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 71 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 13la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 la categoria de vârstă peste 80 ani.

66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Source Link : https://romanialibera.ro/coronavirus/bubuie-numarul-infectatilor-cu-sars-cov2-si-al-pacientilor-de-la-ati/

Continue Reading
Advertisement

Categories

Trending