RL: NATO este pregătit pentru un val doi al pandemiei și va ajuta statele membre, anunță Mircea Geoană

0
60

Alianța Atlantică este pregătită pentru un posibil al doilea val al pandemiei şi are un plan de a sprijini aliaţili în caz de nevoie, a anunțat, marţi, secretarul general adjunct al NATO, diplomatul român Mircea Geoană.

“La NATO suntem pregătiţi pentru un posibil al doilea val al pandemiei şi de aceea am pus la punct şi am agreat un plan pentru a oferi sprijin aliaţilor, partenerilor noştri – un stoc de echipamente medicale, un fond de achiziţii pentru echipamente medicale, pentru a putea să fim pregătiţi în orice clipă pentru o eventuală situaţie mai dificilă”, a afirmat, marți, Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, fost ministru de Externe al României.

El a transmis acest mesaj cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.