RL: Pesimism guvernamental: „Nu cred că vom avea verde de la Ministerul Sănătății să facem asta”

0
103

Virgil Popescu, ministrul Economiei, nu crede în redeschiderea restaurantelor începând cu 1 iulie atâta vreme cât numărul de noi îmbolnăviri zilnice este în continuare ridicat.

Așteptată cu sufletul la gură mai ales de hotelierii de pe Litoral și din stațiunile dragi românilor în timpul concediilor estivale, redeschiderea restaurantelor de la 1 iulie pare să rămână doar un vis neîmplinit pentru cei din industria ospitalității.

„1 iulie este o dată la care ne uităm, dar este o dată la care n-am ajuns și trebuie să treacă și de această evaluare din această săptămână. Nu este îmbucurător ce s-a întâmplat săptămâna trecută, cazurile s-au înmulțit, au trecut de 300 în fiecare zi. Nu pot să promit absolut nimic. Trebuie și românii să înțeleagă că trebuie să respecte regulile ca să putem să ne menținem într-un ritm de relaxare al măsurilor. Dacă se menţin lucrurile astea, nu cred că vom avea verde de la Ministerul Sănătăţii pentru a avea o nouă relaxare a măsurilor, ci vom mai aştepta, probabil două săptămâni, să vedem ce se întâmplă”, a spus Virgil Popescu într-o intervenție televizată la Digi24.