S-a modificat legea: Cei care ajung în România pot sta în carantină la domiciliu

0
103

Românii care se întorc în țară din așa-numitele zone roșii (Italia, Spania, Germania, Franța, Austria, Belgia, Marea Britanie, Olanda, Statele Unite, Turcia sau Iran, unde există transmitere comunitară extinsă a coronavirusului), care erau plasați până acum în centre de carantină, vor putea sta în premieră în carantină la domiciliu, „pe baza declarației pe propria răspundere”, prevede un Ordin al Ministerului Sănătății publicat miercuri în Monitorul Oficial.

Potrivit ordinului, prin carantină se înţelege atât instituirea măsurii de carantină instituţionalizată (în spaţii special amenajate), măsurii de carantină la domiciliu, cât şi instituirea izolării la domiciliu.

Se instituie măsură de carantină la domiciliu numai în situaţia în care spaţiul permite carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, următoarelor categorii:

– persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roşie);

– persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus;

– membri de familie asimptomatici confirmați cu coronavirus care se carantinează la același domiciliu.

Londra: Cursă charter cu 180 de lucrători agricoli români aterizează mâine pe Aeroportul Stansted

Aceste persoane au obligația de a se carantină la domiciliu, după caz, timp de 14 zile, precum și de a anunța medicul de familie cu privire la data la care a început carantinarea, prin mijloace de transmitere la distanţă, în vederea monitorizării stării de sănătate, acestea fiind monitorizate și controlate zilnic privind respectarea măsurii, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit ordinului, data de începere a perioadei de carantinare sau izolare la domiciliu este dispusă în urma anchetei epidemiologice de către direcțiile de sănătate publică.,

De asemenea, în perioada sărbătorii de Paști, este de așteptat ca un număr mare de români să revină în țară, în ciuda apelurilor repetate ale autorităților ca românii din diaspora să evite revenirea în țară în această perioadă.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: Ziarul Romanesc