Spitalul Județean Suceava și Spitalul Militar din Focșani se închid pentru 48 de ore

0
128

Două spitale din zona Moldovei se închid timp de 48 de ore, după ce un mare număr de cadre medicale ale acestor instituții au fost depistate pozitiv la coronavirus.

Cele două spitale care se închid timp de 48 de ore, începând din ziua de miercuri, 25 martie 2020, sunt Spitalul Județean din Suceava și Spitalul Militar din municipiul Focșani (județul Vrancea).

Spitalul din Suceava se închide în momentul în care un mare număr de cadre medicale ale acestuia sunt depistate pozitiv la coronavirus, iar în acest spital au fost consemnate și un mare număr de decese, cinci, din rândurile pacienților care erau infectați cu coronavirus. În acest moment, la Spitalul Județean din Suceava se află secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru, care coordonează ancheta de la acest spital.

Pe de altă parte, Spitalul Militar din Focșani se închide pentru 48 de ore întrucât două angajate ale acestuia, o doctoriță și o asistentă, au fost depistate pozitiv la coronavirus. Cele două cadre medicale sunt acum internate la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Vrancea și ar putea fi transferate la Iași. La Spitalul Militar Focșani a rămas deschisă doar Unitatea de Primiri Urgențe (UPU).